Delta Dunării ocupă un loc aparte printre frumuseţile cu care natura a înzestrat România. Prin bogăţia peisagistică şi prin fauna sa a căpătat renumele de una dintre cele mai atractive delte ale mapamodului. Peisajul se schimbă când ajungi la Canulul Pardina şi la grindul cu acelaşi nume. Te găseşti transpuns într-o stepă mongolă cu ciulini rostogolindu-se în bătaia vâtului, canalul şerpuitor purtând vizitatorul într-o lumne perfectă şi plină de mistere. Plimbările pe canalele ascunse se pot face în bărcile conduse de localnici, caiacul fiind ambarcaţiunea ideală pentru expediţii. Marile canale sunt uşor traversate de vase de agrement.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Pardina are o turlă mare acoperită cu tablă galvanizată. Maistrul bisericii se bănuieşte că a fost de origine rusă, stilul arhitectonic fiind în întregime cu influenţă slavonă. (01)(02)

Prin anul 1860 locuitorii satului Pardina care erau în majoritatea lor creştinini s-au hotărât să-şi construiască biserica lor proprie pe terenul obţinut prin împroprietărire. În acest scop au cerut ajutorul stăpânirii otomane pe care au obţinut-o şi au început construirea bisericii cu hramul, Naşterea Maicii Domnului”. În acel timp un turc ienicer anume Kirim după ce a terminat serviciul militar a rămas în comuna Pardina.

El se ocupa cu creşterea vitelor şi pescuitul, pentru că avea două gârle în balta pe care o exploata. El aprimit ordin de la administraţia turcă să dea curs pentru construcţia bisericii. Pe acea vreme locuitorii nu aveau mijloace de transportat materialul pentru construcţia bisericii. Se spune că atât de mare era stăruinţa acestui turc pentru construcţia bisericii, încât a dat ordin cetăţenilor să taie spiţele de la roţile carului pentru a se putea încărca şi descărca mai uşor butucii mari de stejar.

Aceasta este numai una din acţiunile acestui turc prin care sprijinea construcţia bisericii. Construcţia bisericii începe prin anul 1860-1865 de către obştea satului. Biserica în formă de cruce este consruită din butuci groşi de stejar.

Distanţa de la pământ la duşumeaua bisericii a fost cel puţin un metru. Se spune că, copii se jucau sub duşumeaua bisericii. Se presupune că temelia bisericii este în pământ din cauza inundaţiilor.

Pereţii sunt constuiţi numai din scânduri care acoperă scheletul. Aşa că în interior şi exterior, biserica este căptuşită cu scândură.

Catapeteasma este construită ca un perete din scânduri pe care sunt agăţate diferite icoane răzleţ, o uşă împaratească şi două uşi diaconeşti.

Obiectele istorice mai vechi, datând din sec. XIX sunt: cărţi de cult slavone Sf. Vasile, Sf Epitaf, pictat şi brodat cu fir alb, două cruci din metal alb şi email, chivot, policandru, clopot din 1872 restaurat în 1907

şi diferite icoane de pe catapeteasmă.