Localitatea Pardina este situată pe malul drept al braţului Chilia Veche pe o lungime de 6 km şi este poziţionată la o distanţă de 42 km de municipiul Tulcea. Comuna Pardina este amplasată în nord-vestul judeţului Tulcea, în perimetrul Deltei Dunării, fiind delimitată: la nord de braţul Chilia; la est de teritoriul administrativ al comunei Chilia Veche; la sud de comunele Maliuc şi Crişan; la vest de teritoriul administrativ al comunei Ceatalchioi şi al oraşului Tulcea.

Căile de acces spre localitate sunt cea navală şi rutiera, distanţa dintre Pardina şi Tulcea fiind de 37km.

Locuitorii au emigrat din Ucraina (în sec.XIX) în Imperiul Otoman mai exact în Delta Dunării, unde erau primiţi de turci, în scopul de a popula zona, pentru a-I folosi contra ruşilor cu care se învecinau şi de a le lua tributul lor pentru Poarta Otomană.

Părăsirea propriului teritoriu a fost acuzată de năvălirea repetată a unor moşieri polonezi numiţi „Pani” care îi jefuiau de averile lor.Profesia lor de bază era creşterea animalelor şi pescuitul. La început nu se cunoştea precis data înfiinţării acestui sat, pentru că refugiaţii ucrainieni s-au stabilit răzleţ în această regiune.

Stăpânirea otomană a dat dispoziţii, ca aceste familii răzleţe să se concentreze şi să formeze un grup mai mare de familii adică sate pentru ca să-I poată domina şi controla mai uşor.

Denumirea localităţi provine de la “pardin” cuvânt de origine ucrainiană ce înseamnă umbrelă. Localnicii povestesc ca un bei turc a venit în plimbare în Delta Dunării împreună cu soţia sa. Poposind la umbra sălciilor puţin timp, soţia beiului şi-a uitat umbrela sub o salcie. Dând de lipsa umbrelei, soţia beiului a început să strige în limba turcă “partisa, partisa”,  adică umbrela în ucrainiană “pardin”.

Această denumire în dialectul ucrainean însemna „Pardin” Populaţia auzind de această întâmplare a dat denumirea acelui punct unde poposise beiul de „Pardin„ (denumirea ucraineană a umbrelei), iar satul s-a numit „Pardina.” Aceasta s-a petrecut în prima jumătate a sec. XIX.

Populatia actuala este formata din etnici ucrainieni si moldoveni ale caror principale ocupatii sunt cresterea animalelor si cultura agricola dar si pescuitul. In localitatea Pardina este un important centru pentru valorificarea stufului.

Trasee turistice – vezi și obiective

  • Pardina – comuna – Ostrov Pardina – Delta Dunării/Dunăre (Braţul Chilia) – Lacul Tigaiu Mare – Lacul Bacim – 1Mai;
  • Tulcea – Chilia Veche pe ruta Tulcea – Canalul Mila 36 – Canalul Sireasa – Canalul Şontea – Canalul Războiniţa – Canalul Stipoc – Canalul Pardina – Chilia Veche;
  • Chilia Veche – Braţul Chilia – Braţul Babina – Braţul Cernova – Braţul Sulimanca – Lacul Merheiu Mic – Lacul Merhei – Lacul Babina – Canalul Rădăcinoasele – Canalul Pardina – Chilia Veche.
Obiceiuri și tradiţii

În zilele noastre se mai practică în noaptea de Înviere aprinderea unui foc imens din roţi de cauciuc, înlocuitor al lemnelor. În trecut, focul se aprindea chiar în curtea cimitirului, loc în care se găseşte şi biserica, însă din cauza incidentelor din trecut (aprinderea spontană a ierbii uscate sau a crucilor din lemn), locaţia a fost strămutată în afara incintei. Încă din zorii zilei dinaintea Învierii Domnului (sâmbătă dimineaţa), tinerii entuziasmaţi faţă de rolul pe care îl au în această zi, se adună în grupuri și încep să colecteze cauciucuri sau trunchiuri de arbori, pe care le depozitează pe platforma de pământ din spatele cimitirului.

Aprinderea focului se face în apropierea miezului nopţii și are semnificaţia de a transmite lumina sfântă și celor trecuţi în nefiinţă. În timpul slujbei religioase, la căldura și lumina focului, tinerii reuniţi din colţurile lumii, deapănă amintirile copilăriei. Acesta este un bun prilej al revederii și al împăcării însoţit

de un pahar cu vin roșu.

Colindele în secolul trecut, erau cântate în limba ucraineană, însă din cauza pierderii identității culturale, acestea au fost adaptate la vremurile noastre, respectiv preluate din manualele școlare. Marius Cicîrma, directorul Căminului Cultural Pardina în perioada 2004-2007, a inițiat un studiu în rândul localnicilor, aflând câteva dintre datinile care acum sunt doar o legendă. Astfel că, potrivit spuselor vârstnicilor satului, în tinerețile lor de odinioară, se adunau cu mic cu mare, fete și băieți să vestească Nașterea Domnului. Ajunul Crăciunului, care era întotdeauna pe rit vechi, începea cu ornarea felinarului special construit pentru colindat. Acesta este de formă octogonală ale căror laturi sunt din sticlă iar scheletul prezintă o frumoasă dantelarie metalică. În centru, se află un dispozitiv ce permite introducerea unei lumânări groase. Acest felinar auriu era purtat de ceata de colindători în scopul de a ilumina cât mai bine drumul. Prevăzut cu un un băț lung de aproape 3 metri, acesta era frumos împodobit cu ștergare, busuioc, flori nemuritoare sau crenguțe de brad.

“Melanca”colindul specific Ajunului Crăciunului înfățișa o femeie harnică cu o mătură în mână, rol interpretat adesea de un băiat. Cuvintele ucrainene și gesturile de primenire a casei aveau rolul de a ajuta și îndemna gazda credincioasă să sfârșească treburile casnice înaintea Crăciunului. Astfel că Melanca mătura casa, aranja colturile fețelor de pernă, făcea patul sau aranja bucatele pe masă.

Tot în Ajunul Crăciunului, copii dar și adulții merg cu „vecera” la bunici sau la nașii de botez sau de cununie după caz. Acest obicei încă se mai păstrează chiar dacă a mai suferit mici adaptări. După ce se încheie colindatul, se pregătește un colac sau pâine învelită într-un ștergar (prosop) alături de care se dăruiesc și obiecte vestimentare sau de altă natură. Ajunși la destinație, se rostește în limba ucraineană sau română cuvintele: „bună seara sfânta seară, m-a trimis mama și tata cu vecera” primind în schimb binecuvântarea și urările de bine pentru cei care i-au trimis. Sunt serviți apoi cu „cuchia” (grâu fiert într-un amestec lichid din miere, biscuiți, pesmet, coji de portocală și lămâi, nuci, esențe etc.) și „ozvar” (compot din fructe autohtone uscate la soare în timpul verii, uneori se adaugă și câteva boabe de orez). După ospăț la plecare ei primesc de asemenea un colac sau pâine, un prosop și câte ceva pentru fiecare membru din familie (ciorapi, batiste, săpunuri, etc). De regulă parinții duc vecera la nașii de cununie, iar copii la bunici și la nașii de botez.

Clima

Sub raport climatic în comuna Pardina se înregistrează un climat temperat-continental.

  • temperatura medie anuală este de 11,4°C.
  • umezeala aerului este ridicată, peste 80%, ca urmare a suprafetelor cu apă si mlăstinoase si a bazinului marin din apropiere